Conflictul ruso-ucrainean: Privire retrospectivă
De la Kiev la Moscova
Rusii, ucrainenii și belarusii sunt cele trei națiuni slave de răsărit, având o origine comună. Toți descind din populația slava locală, peste care au venit vikingii, generând treptat noi populații cu trăsături distincte. Vikingii au fondat mai multe centre politice care au dominat regiunile limitrofe, având relații comerciale și diplomatice extinse din Scandinavia până la Constantinopol.
Pe la anul 1000, knezatul Kievului domina întreaga regiune. Din punct de vedere teritorial, granițele Europei moderne au fost stabilite la Conferința de Pace de la Paris, în urma primului război mondial. Ucraina avea atunci un teritoriu mai mic și a fost atrasă în Uniunea Sovietică după ce Lenin i-a oferit partea de sud-est, care aparținea Rusiei. Ulterior, provinciile românești Basarabia și Bucovina de Nord au fost oferite Ucrainei de către Stalin, în urma pactului Ribbentrop-Molotov.
Nu putem să ignorăm modul în care Ucraina se comportă față de cei 500 de mii de români care trăiesc pe teritoriul ei. Aceștia nu sunt recunoscuți ca români, similar cu perioada stalinistă. Se întreabă: sunt guvernanții de la Kiev orbi sau se fac că nu înțeleg că au o problemă? Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova, spunea în 1989, la Cernăuți, că ucrainenii sunt conștienți de conflictul teritorial cu România și, ori de câte ori subiectul este adus în discuție, tresar și nu știu cum să reacționeze.
Calin Georgescu a avut dreptate când a abordat acest subiect delicat într-unul dintre interviurile sale recente; însă asemenea teme trebuie tratate cu discreție și diplomă. Ucraina are probleme teritoriale, iar comunitatea internațională este conștientă de această situație. Alexandr Dughin a declarat că Ucraina are dispute similare cu țările vecine, inclusiv cu România, adăugând că Basarabia se va reuni cu România. Este guvernul român pregătit pentru acest lucru și în stare de alertă?
Nicolae Dima, USA
