Daniel David înfruntă câmpiile

Daniel David înfruntă câmpiile

Daniel David bate cîmpii

psihologie

Cum gîndește un profesor universitar, votat ca rector la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, ba și academician (de ce?), promovat de liberali ca ministru al Educației în decembrie 2024?

Între 1994-1996, acest individ a urmat un program de formare în cercetare la Colegiul Invizibil „Generația următoare” la UBB și Fundația Soros pentru o Societate deschisă în România, specializându-se în studii avansate și cognitive experimentale-psihologie.

Cînd cade lumina pe el, devine evident că este o prezență științifică, nu glumă!

Oameni buni, acest personaj este ministru în guvernul altui mare părerist și mincinos, Marcel Ciolacu. Este academician, rector (autosuspendat) al Universității din Cluj și recent adversar al Istoriei României. În viziunea lui, în școli trebuie redus studiul istoriei și introduși psihologi pentru evaluări psihologice. Clinicianul nu vede decât pacienți. De asemenea, el are „un ușor dispreț față de prezent”, fiind „prea future oriented” (că limba română începe să-i pută!).

Este „profesor de științe cognitive, clinice” și a susținut disertația cu lucrarea „Impactul memoriei implicite asupra detectării minciunilor”.

Pe cale de consecință, este pe cale să devină cea mai nepotrivită prezență într-un guvern al României.

Evident, speriat de reacția publică la minimalizarea istoriei, psihologul de marginea patului a întors-o ca la Ploiești!

Post scriptum

O altă slugărnicie juridică a fost încropită de gînditorul profesor dr. Valeriu Stoica, fost președinte PNL, fost ministru al justiției, actual podgorean și mare profitor al tuturor guvernărilor liberale.

„Intoleranța față de valorile, principiile și procedurile democrației constituționale nu trebuie să fie tolerată. Instituțiile cărora li s-au acordat prin Constituție atribuțiile de garantare și apărare a acestor valori, principii și proceduri au legitimitatea să reacționeze împotriva intoleranței. Din această perspectivă, sînt legitime atît hotărîrea Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 prin care a fost anulat întregul proces electoral prezidențial, cu consecința reluării integrale a acestuia, cît și sentința Curții de Apel București din 31 decembrie 2024 prin care a fost respinsă cererea de anulare a deciziei Biroului Electoral Central de reluare a alegerilor prezidențiale.” (Valeriu Stoica, Juridice.ro)

Cam asta produce Justiția amestecată cu vin și monedă!

Înapoi la pagina principală