Democrația se apără democratic
Cine stăpânește noțiunile știe că democrația este puterea cetățenilor. Nu a câtorva, nu a unora, ci a cetățenilor unui stat în integralitate, încât vocile lor contează deopotrivă.
Cu toate acestea, în zilele noastre, câștigă teren o meteahnă funestă. În loc să fie fructificat avantajul opiniilor diverse și al cooperării argumentative dintre cetățeni, se retrogradează în sectarisme ale anilor cincizeci, dacă nu chiar treizeci.
Un „președinte” depășit în toate privințele a dus țara la indicatorii cei mai dramatici ai istoriei, dar nu pleacă. Instituțiile nu găsesc deocamdată calea de a restabili legalitatea.
Legitimarea prin informări ale serviciilor secrete a devenit o practică frecventă în criza democrației. Multe dintre aceste legitimizări nu sunt democratice (detaliat în A. Marga, Statul actual, 2021), dar sub acești decidenți s-a apelat, ca nicăieri în lumea civilizată, la o asemenea legitimitate.
Comasările de alegeri au fost o altă practică îngrijorătoare. În 2024, s-a mers până la „guvernare pe zece ani”, începând cu comasări de alegeri locale și europarlamentare, deși instituțiile internaționale au specificat că nicio comasare de alegeri nu este compatibilă cu democrația. Decidenții confundă democrația cu un pachet de șmecherii pentru propria perpetuare.
S-a observat un „candidat comun” al unor partide cu optici diferite până la respingere reciprocă. Aceasta poate duce la dispariția democrației în încercări de confiscare a statului. Nimeni nu are voie să desființeze alternativele și să închidă orizonturile.
În plus, tot felul de „democrați” cer interzicerea de candidați care promit relansarea țării. O parte a mass media s-a umplut cu trunchieri de declarații ce se dau drept citate din acești candidați, și cu falsuri continue. Unii „specialiști” propun abordarea clinică a concurenților lor, ignorând că toți cetățenii sunt cetățeni!
Discuția actuală nu se concentrează pe ilegalitatea interzicerii vreunui candidat, ci pe subiectul cum să se realizeze aceasta. Din nefericire, mulți iau deja interzicerea ca certă, iar oamenii de bună credință, obosiți de ilegalitățile din jur, se interesează și mai puțin de „justiția” ce se face.
„Literatura absurdului” a fost creată pe meleaguri carpatine, cu Caragiale, Urmuz, Eugen Ionescu, iar „societatea minciunii” a fost semnalată mai întâi de medicul George Șerban. Aceste realități nu-i mai uimesc pe cetățenii integri din societatea României actuale.
Inițiatorii „interzicerii” nu pricep, în orbirea lor primitivă, că alegeri cu discriminări și interdicții nu pot fi respectabile și că oricine va fi alesul nu va avea legitimitate. Aceasta lasă în urmă dureri în societate. România s-ar putea trezi într-o situație și mai gravă.
Este nevoie de a accepta adevărul că nu este posibilă democrație fără drepturi și libertăți intangibile ale persoanei. Numai astfel poate fi restabilită democrația și, prin mijlocirea acesteia, situația încărcată de probleme.
Închei cu observația că schimbarea lumii din 1990 nu este deloc ultima pentru generațiile care trăiesc astăzi. O schimbare de amploare considerabilă a luat deja startul cu mai bine de un deceniu în urmă, iar schimbarea de viziune pe care a pus-o în mișcare este în curs.
Aceste schimbări se cuvine să preocupe. Cine nu și-a sincronizat noțiunile și vederile induce falsuri și face deservicii democrației. Afectează deja democrația „ingineriile sociale” de azi, care vor să o înlocuiască (Din volumul A. Marga, Reconstrucția Europei, în curs de publicare).