Lider sindical Directorul CFR Călători nu respectă angajații și călătorii

Lider sindical Directorul CFR Călători nu respectă angajații și călătorii

Lider sindical: „Directorul CFR Călători nu respectă nici angajații, nici călătorii”

de Diana Scarlat | 06 Feb 2025 • 09:00

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, s-a lăudat recent că, prin managementul său, compania feroviară a statului a ajuns într-o situație foarte bună, înregistrând anul trecut un profit pentru prima dată după mult timp. Acesta a declarat că a suspendat 200 de trenuri, subliniind că acest lucru nu reprezintă o pierdere pentru CFR Călători. Mai mult, a menționat că prin reducerea salariilor mecanicilor de locomotivă cu 4.000 de lei se vor face economii la bugetul companiei.

În timp ce directorul are o părere foarte bună despre sine, sindicaliștii desfășoară proteste de stradă, afirmând că acesta nu respectă nici angajații, nici călătorii prin deciziile sale. Rodrigo Maxim, liderul sindicatului din CFR, avertizează că prin acest tip de management se va distruge compania feroviară a statului în curând.

Protestele sindicatelor

Sindicatul din CFR Călători a protestat după anularea a 244 de trenuri, ca urmare a „Ordonanței Trenuleț”. Directorul general al companiei afirmă că trenurile nu au fost anulate, ci suspendate, precizând că numărul real este de 200, nu 244, cum au calculat sindicaliștii. Protestatarii susțin că ar fi trebuit să se angajeze oameni, în special tineri, pentru a-i înlocui pe cei care se pregătesc să iasă la pensie. Cu toate acestea, managerul actual nu a luat măsurile necesare în ultimii ani pentru a rezolva problemele companiei. De asemenea, se confruntă cu lipsa de locomotive, vagoane și piese de schimb pentru reparații.

Situația actuală

În acest context, în care sindicaliștii pregătesc încă cinci proteste de stradă în următoarea perioadă, directorul general Traian Preoteasa se laudă că a înregistrat profit pentru prima dată în 2024 și susține că trenurile anulate aduc economii la bugetul companiei, deoarece mecanicii vor câștiga mai puțin.

„Să se sinucidă, dar să nu ne omoare și pe noi!”

„Managementul se sinucide, dar ar trebui măcar să nu ne omoare și pe noi, salariații CFR, sau pe călători. Motivul pentru care protestăm este lipsa de respect a managementului față de noi. Cei de la CFR Marfă s-au mutat la noi, odată cu directorul Traian Preoteasa. Sunt foarte buni profesioniști, pentru că se pricep cel mai bine să distrugă. Cum să-ți permiți să anulezi trenurile? Dacă faci analiza și spui că ai nevoie de toate acele trenuri, iar după trei săptămâni le anulezi, înseamnă că n-ai ce căuta acolo. Niciun director general n-a avut curaj să anuleze trenuri Interregio rentabile, cu 100% grad de ocupare, pe care oamenii le folosesc pentru navetă, așa cum s-a întâmplat acum. Călătorii fac acum 10 ore în plus, ceea ce este o totală lipsă de respect față de ei”, a declarat pentru Jurnalul, Rodrigo Maxim, liderul sindicatului din compania feroviară a statului.

proteste director

Înapoi la pagina principală